La Bibliothèque: salon de frumusete si carti bune

La Bibliothèque este un loc oarecum atipic, ce asociaza frumusetea, relaxarea si lectura intr-un concept de succes, gazduit de o casa monument istoric in stil neobrâncovenesc construita la sfarsitul secolului XIX. O initiativa comerciala – salon de beauty si relaxare – demarata pentru a sprijini o pasiune mai putin profitabila – cartile si lectura. Amenajarea interioara ce exceleaza prin eleganta si simplitate poarta semnatura inconfundabila a arhitectului Corvin Cristian si insereaza  firesc elemente si aparatura specifice unui salon de infrumusetare si wellness. Aici poti alege dintre carti vechi sau noi pentru o lectura pe terasa la un ceai, poti sa le cumperi sau sa le imprumuti, exact ca la biblioteca.
La Bibliothèque a rezultat din imbinarea pasiunii proprietarei sale pentru lectura cu ideea de beauty business, baza fiind asocierea dintre puterea mintii si frumusete.la bibliotheque (3) la bibliotheque (2) la bibliotheque (15) la bibliotheque (16) la bibliotheque (6) la bibliotheque (7)

Incursiunea in lumea beauty este o experienta diversificata, ce cuprinde partea de coafor&frizerie, manichiura si pedichiura, cosmetica, tratamente faciale, masaj, tratamente corporale si sauna.la bibliotheque (8) la bibliotheque (12) la bibliotheque (13) la bibliotheque (14)

Am incercat un tratament corporal drenant si de tonifiere cu ciocolata si ardei iute, ce implica intai un masaj exfoliant ferm, urmat de un masaj anticelulitic extrem de relaxant cu creme si extracte de  uleiuri naturale a caror actiune de hidratare si catifelare a pielii e vizibila instantaneu si dureaza cateva zile. La final, a urmat o sedinta de procedura anticelulitica cu aparatul Thalgo High Precision Body Shaping, care actioneaza printr-un sistem de ventuze ce creeaza vacuum si ataca celulele de grasime responsabile de aspectul neplacut al pielii afectate de celulita. Thalgo poate fi setat pe intensitati diferite special pentru fiecare persoana, astfel incat sa se evite aparitia inestetica si nerecomandabila a vânatailor, sau mai grav, a vaselor capilare sparte printr-o actiune neadecvata.la bibliotheque (9) la bibliotheque (20) la bibliotheque (19)

Pentru ten, specialista cosmeticiana de la La Bibliothèque mi-a recomandat un tratament cu produse Yon-Ka numit Le Grand Classique, ceea ce m-a dus instant cu gandul la o armonie perfecta cu superbul décor al casei. Le Grand Classique e unul dintre cele mai elaborate si complexe tratamente faciale si a inceput prin pulverizarea unor uleiuri esentiale deasupra tenului, urmata de o compresa calda aromatica pe toata fata. Apoi un gel exfoliant fara particule abrazive, cu o actiune foarte blanda si eficienta, dupa care a venit partea de eliminare a punctelor negre, continuata cu aplicarea unei lotiuni antiseptice si antibacteriene si apoi o masca special pentru conturul ochilor iar in final, o masca purificatoare peste care se pune din nou compresa calda aromatica. In incheierea procedurii, cateva note aromatice fresh pulverizate deasupra tenului relaxat, luminos si cu un glow aparte, anunta in mod foarte placut finalul Le Grand Classique.la bibliotheque (22) la bibliotheque (21) la bibliotheque (1) la bibliotheque (11)

La intrebarea “Cine frecventeaza La Bibliothèque?” raspunsul primit este: Femei inteligente, independente, cu simtul umorului, iubitoare de frumos, preocupate de imaginea lor si barbati boemi.”
À bientôt, La Bibliothèque!

la bibliotheque (4) la bibliotheque (5) la bibliotheque (10) la bibliotheque (18) la bibliotheque (17)

Adresa: Strada Duiliu Zamfirescu 10, Bucuresti

 

Photo credits: La Bibliothèque, Yon-Ka

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *