De multe ori se intampla sa nu vedem padurea din cauza copacilor si uitam sa privim atent in jurul nostru, preferand varianta usoara, “gata preparata”, cedand unui fast food informational ce ne asalteaza din toate partile cu solutii si retete: frumusete in 3 pasi, relaxare la minut, cum ajungi in top 5 business de succes sau cum alegi vacanta perfecta in Grecia ori Turcia. Uitam sa respiram adanc, sa zambim firesc, sa ne sunam parintii, sa zicem saru’mana bunicilor sau sa ne amintim de origini cu drag, curiozitate si respect.
Am iesit la timp din aceasta bucla de fast living gratie sugestiei unei prietene, care mi-a spus: “Hai mai bine la Muzeul Satului, n-am mai fost demult!” si am ramas suprinsa ca aproape uitasem de acest loc aparte din Bucuresti. Zis si facut, ne-am intalnit cu totii in curtea muzeului, intr-o sambata dimineata si a fost ca si cum as fi plecat in vacanta pentru o zi. O vacanta bogata, frumoasa, verde, racoroasa, pe malul lacului, printre căpiţele de fân, cu vizite in casele traditionale ale secolelor XVIII – XIX din Maramures, Oltenia, Tulcea, Buzau, cu racoarea pamantului din casele-bordei din Castranova, cu revarsarea infinita de culori din carpetele tesute in casa de gospodinele vremii, cu miros de levantica, cu sobele din lut sau sobele de gatit cu suprafata metalica si ochiuri din inele de fonta, cu usi pictate splendid cu flori, cu dantelaria circulara a portilor maramuresene din lemn, cu tocaria ferestrelor mai albastra decat cele mai comerciale imagini turistice din Santorini.
E coplesitoare toata aceasta frumusete, cu atatea idei, creativitate si ingeniozitate lasata in urma de cei harnici ce-au fost inaintea noastra, care probabil n-auzisera de design, dar il plasmuiau cu indemanare si-l traiau zi de zi. La fiecare pas aveam impresia ca am mai descoperit o comoara si ma minunam, admiram sau visam cu ochii deschisi, lasandu-ma purtata de amintirea casei bunicilor, auzindu-le vocile, retraind momente, franturi de conversatii, datini si obiceiuri. Cea mai puternica amintire? Mainile muncite si innegrite de soare ale bunicii binecuvantand printr-o cruce adanca aluatul framantat si apoi mirosul ademenitor, irezistibil, vizual, al turtiţelor de paine facute pe vatra. Săru’mâna!
Photo credits: Muzeul Satului Bucuresti, Alina Mitrica, arhiva personala Ruxandra Chiurtu