Corso Como 10 din Milano inseamna mai mult decat o adresa turistica, e un concept shop in care cultura, comertul, arta, moda, mancarea, muzica, design-ul si fotografia se reunesc intr-un spatiu multifunctional de o frumusete aparte. O destinatie de total shopping ce combina dorinte si culturi diferite, fiind totodata elocventa pentru conceptul de slow shopping, adica: savureaza timpul in loc sa-l numeri, alege calitatea si concentreaza-te pe “mai bine” in loc de “mai repede”.
Mi-am rezervat aproape o zi intreaga pentru Corso Como 10 si a fost o experienta extraordinara de lifestyle ce o am in minte permanent si pe care v-o recomand cu entuziasm.
Povestea Corso Como 10 incepe in septembrie 1990, cand Carla Sozzani, fost fashion editor si publisher, a deschis aici Galleria Carla Sozzani. Cladirea milaneza traditionala (garaj la un moment dat) cu o generoasa curte interioara poarta semnatura designer-ului american Kris Ruhs, cel ce a creat totodata si inconfundabilul logo in alb & negru, devenit acum un icon de global style.
Ce inseamna acum Corso Como 10? Café restaurant & bar in curtea interioara cu vegetatie luxurianta, fashion store cu cele mai recente colectii Alaïa, Balenciaga, Celine, Prada, McQueen, Jil Sander, Jean Paul Gaultier, Lanvin si multi altii, un impresionant bookstore, o galerie de arta, hotelul 3 Rooms (are doar 3 apartamente, superb decorate) si, pe acoperis, o terasa ce gazduieste expozitii de arta si evenimente private.