De vreo 8 luni, lumea, asa cum o stiam, este data peste cap. Nu mai calatorim aproape deloc, purtam masti medicale si iesim cu teama la terasa, la o cafea cu prietenii, desi tanjim enorm dupa aceste mici momente de sporovaiala si relaxare. Ne temem pentru noi, ne temem pentru cei dragi. Nu exista “noua normalitate”, este doar un alt cliseu verbal neinspirat aparut din dorinta de a clasifica prezentul. Deja sintagma B.C. a capatat un al doilea inteles: “before coronavirus”.

Suntem mai atenti la ceea ce este langa noi, la ce ne inconjoara, ne indepartam de aglomeratii, strabatem la pas strazi neobservate si descoperim locuri, lucruri, case, muzee, parcuri si gradini. Cate muzee are orasul in care locuiti? Cate ati vazut pana acum?

Cat despre mine, incet-incet, am inlocuit iesitul la o cafea prin iesitul la un muzeu si invat sa inteleg limbajul tablourilor, sculpturilor, statuilor, al oglinzilor de cristal, al arhitecturii si decorurilor vechi de secole. Invat sa le privesc si sa le ascult. E undeva intre o evadare din prezent si un Spa al mintii relaxate prin frumusetea capodoperelor artistice ramase de secole, printre noi. E vremea sa le ascultam.

Muzeul Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman. De asemenea, este una dintre puţinele reşedinţe care nu au suferit modificări în decursul timpului, fiind prima casă-atelier de artist din România. De la planurile casei şi decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decoraţia interioară – pictura murală, vitraliile, decoraţia pictată pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului şi mobilierul casei – toate sunt reflectarea viziunii lui Theodor Aman.

Muzeul fost deschis în anul 1908, fiind una dintre cele mai vechi case memoriale din România, ce păstrează atmosfera vieţii private din perioada Belle Epoque alături de cea mai mare parte a lucrărilor pictorului Theodor Aman. Din 1908 visul artistului s-a implinit, iar ocazia de a patrunde in universul celui care a intemeiat primele scoli romanesti de arte frumoase de la Iasi si Bucuresti este posibila si astazi, dupa mai bine de 110 ani.

Arhitectura cladirii este inedita, stilul eclectic predomina si se imbina armonios cu elemente neoclasice si renascentiste. Pictura murala, vitraliile, tamplaria pictata, mobilierul casei care se integreaza minunat in fiecare camera si alte obiecte personale care i-au apartinut pictorului, converg catre centrul de interes al casei, atelierul. Cum intri in aceasta incapere te surprinde frumusetea decorului interior in stil gotic ce a apartinut primului artist modern roman.

Muzeul Theodor Pallady este in cartierul Armenesc, pe strada Spatarului, intr-o casa cu arhitectura romaneasca, la care ajungi strabatand gradina splendida cu hortensii, trandafiri si lavanda, iar daca vrei sa mergi direct la intrarea principala, treci pe sub bolta bogata si umbroasa de glicina. Casa adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut si conține un nucleu substanțial de pânze semnate de Theodor Pallady, plus peste 800 de desene şi gravuri din perioada sa pariziană. Acestea au fost donate Statului Român de soții Răut la sfârşitul anilor ‘60, împreună cu propria colecţie de artă – picturi de școală franceză, olandeză, engleză și spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică și renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă. Întregul ansamblu este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică reflectau preocupările colecționarilor de pretutindeni.

Clădirea în care funcționează muzeul, cunoscută și drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului XVIII, este una dintre cele mai vechi şi frumoase case negustorești din Bucureşti și singura deschisă publicului. Casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Iacob Melik, un susţinător al acţiunilor revoluţionare de la 1848 şi autor al lucrării “L’Orient devant L’Occident”. Lui i se datorează renovarea casei în a doua jumătate a secolului XIX și păstrarea unor elemente tradiționale cum ar fi cerdacul cu coloane din lemn sculptat de la etaj, scara interioară din lemn și acoperişul cu streaşină lată.

Palatul Suţu este una dintre cele mai vechi reşedinţe aristocratice din Bucureşti şi unul dintre puţinele imobile care au rămas nemodificate de mai bine de 150 de ani. A  construit de Costache Suţu după planurile arhitecţilor Conrad Schwink şi Johann Veit între anii 1833 și 1835.

Interiorul palatului a fost proiectat în anul 1862 de Karl Storck, recunoscut sculptor şi artist decorator, care si-a pus amprenta si in amenajarea casei lui Theodor Aman, despre care tocmai am vorbit. A fost amenajată scara de acces la etaj, desfăcută monumental în două braţe, iar perspectiva a fost deschisă prin montarea în peretele din faţă a unei imense oglinzi de Murano, prinsă într-un ancadrament somptuos. Deasupra oglinzii se află medalionul sculptat în lemn al Irinei Suţu, soţia proprietarului.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost perioada de glorie a Palatului Suţu, aici organizându-se primul bal al fiecarui an, în februarie. Grigore Suţu (1819-1893) şi soţia sa Irina, fiica marelui bancher Ştefan Hagi Moscu, s-au preocupat să păstreze ambianţa unei reşedinte aristocratice si au adăugat marchiza susţinută de piloni de fier, creându-se astfel un elegant peron de intrare.

A fost reşedinţă particulară până la începutul secolului XX. Palatul Suţu devenind noul sediu al Muzeului Municipiului Bucureşti începînd cu anul 1956. De atunci găzduieşte expoziţii legate de istoria oraşului Bucureşti, valorificând un patrimoniu de excepţie provenit din cercetări arheologice si predominant donaţii.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se afla intr-o casa monument de arhitectură construita in stil anglo-normand de cei doi între anii 1911 și 1913, conservand creaţia unei întregi familii de artişti plastici. Faţada principală este decorată cu motive ornamentale în piatră (brâuri, ancadramente, basoreliefuri) realizate de Frederic Storck.

Karl Storck (1826-1887) – sculptor, a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care se păstrează și astăzi – Spătarul Mihail Cantacuzino, aflat in fata Sptialului Coltea. Frederic Storck, de asemenea sculptor, este fiul lui Karl Storck, fiind si el profesor la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.

Cecilia Cuțescu Storck – pictorita si soția sculptorului Frederic Storck, a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa, predand pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Cecilia a realizat majoritatea picturilor murale din casa.

Patrimoniul muzeului cuprinde lucrări de grafică, pictură şi sculptură aparţinând artiştilor familiei – Karl, Carol, Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck. Colecția „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe, la care se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și alte obiecte de colecție, monede antice și icoane.

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru-Furnică Minovici” este o construcţie în stil gotic englezesc de secol XV, Tudor, cu inserţii normande si a avut un proces de construcţie invers decât este firesc. De obicei, colecţionarii adună obiectele de artă şi le expun într-un spaţiu deja existent, ori aici, inginerul Furnică-Minovici a avut colecţia şi ulterior a construit o casă în funcţie de obiectele deţinute.

Niciun obiect din casă nu este românesc, de aceea ai sentimentul că te afli într-un muzeu din Franta sau Anglia. Materialele de construcţie au fost comandate în străinătate, meşterii – italieni, francezi, germani, austrieci. Cărămizile sunt italieneşti, feroneria la fel, lemnul de brad şi stejar a fost adus din Germania, vitraliile din Elvetia. Arhitectura clădirii terminate în anul 1942 îi aparţine italianului Vincenzo Canella, caruia proprietarul i-a spus ca luminozitatea este primordială asa incat tablourile sa fie cat mai bine puse bine în valoare de lumina naturala. Am ajuns aici intr-o zi de octombrie, pe la pranz, si m-a fascinat modul in care razele soarelui erau filtrate prin ferestrele cu vitralii, descompuse si apoi reunite intr-o lumina pura, calda si prietenoasa, ca un spectacol inedit.

Colecţia muzeului este alcătuită din arme medievale și moderne, vitralii austriece, germane, elvețiene, flamande, tapiserii flamande țesute la război vertical, mobilier austriac și italian, opere ale unor pictori flamanzi, italieni si germani.
Încăperea principală, salonul (12 metri lungime şi 8 metri în înălţime), este una somptuoasă, cu un şemineu renascentist-toscan, adus tocmai de la Florenţa. Doi lei impozanţi din marmură, replici după cei care se află în „Loggia dei Lanzzi” din Florenţa, delimitează holul de bibliotecă. Biblioteca familiei deţine aproximativ 2.000 de volume şi a fost şi este decor pentru diverse emisiuni culturale de televiziune. Vitraliile sunt realizate în 1497 şi provin dintr-o catedrală din Tirolul de Nord, sudul Austriei.

Centrul livingului gravitează în jurul unei mese elisabetane de la 1603, iar scaunele sunt de tip Chippandale. Covoarele sunt persane, din Mosul, Irak sau Siria. Ce frapează în salon este uriaşa tapiserie de origine flamandă de la 1600, bine conservată, executată la Bruxelles în atelierul lui Jacob von Sergers, atârnată pe peretele din dreapta, cum intraţi. Sub ea troneaza o ladă venețiană din secolul XVI.
La etaj se ajunge pe o scară de lemn în spirală, acolo unde se aflau dormitorul familiei şi budoarul cu baia.

Grădina englezească din spate este plină de trandafiri si vegetatie semi-salbatica crescuta in jurul unui mic iaz. Daca zaboviti mai mult prin gradina, pe bancile sculpate in piatra cu decoruri medievale, e posibil sa intalniti un motan alb jucaus, care obisnuieste sa-si petreaca dupa-amiezile pe-acolo 😉

Bref, parafrazandu-l pe Theodor Aman: „Arta îl scoate pe om din viața sălbatică și îl îndreaptă pe calea civilizației”, cred ca putem spune ca arta il scoate pe om din casa si ii niste da repere solide anti-lockdown mental.

 

Photo credits: Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul Storck, Muzeul Theodor Aman, Wikimedia Commons (Mireal Britchi), arhiva personala Ruxandra Chiurtu